Ce este "profilaxia dentară"? Este partea din stomatologia modernă care te ajută să ai o igienă orală cât mai corectă și în același timp încearcă să prevină apariția problemelor dentare sau gingivale mai grave. Prin tratamente ca control periodic, detartraj cu ultrasunete, curățare cu airflow, tratamente de fluorizare locală sau doar educație (cum se face corect periajul dentar, cum se folosește ața dentară și dușul bucal) se pot vor vedea rezultate în viitor.
Controlul periodic stomatologic este recomandat să se facă o dată la 6-12 luni, ceva mai des la copii la care igiena orală nu este punctul forte iar viteza cu care evoluează cariile este în general mai mare ca la adulți.
Având o istorie de mai mult de jumătate de secol, compania Straumann s-a făcut remarcată și a devenit unul dintre lideri în domeniul implanturilor dentare la nivel mondial. Reputația companiei este una care se bazează pe inovațiile aduse și pe rezultatele clinice dovedite în timp. Mai bine de acum jumătate de secol (în anul 1954) se puneau bazele fabricii Straumann în inima micului sat elvețian Waldenburg. De atunci și până în prezent a urmat o cercetare continua și o dezvoltare permanentă astfel încât în anii 1980 Straumann devine lider mondial cu implanturile de osteosinteză.
Citește mai mult: Implant dentar Straumann Roxolid sau Neodent Acqua
Implantologia orală este o metodă de tratament devenită un standard în stomatologia modernă actuală. Implanturile dentare sunt solicitate, recomandate și utilizate pe scară largă ca alternativă modernă la protezarea (completarea spațiilor edentate) dentară clasică prin punți sau proteze acrilice. Oferă estetică, funcționalitate și stabilitate mult superioară metodelor clasice și în același timp nu afectează în nici un fel dinții vecini rămași.
Implanturile dentare par ceva foarte complicat pentru mulți pacienți, dar nu sunt altceva decât niște rădăcini dentare artificiale din titan, care înlocuiesc fosta rădăcina naturală care a fost extrasă. Confecționate din aliaje pe bază de titan cu puritate foarte mare (mai nou și din zirconiu sau ceramică) sunt inserate în țesutul osos al maxilarului sau al mandibulei, având biocompatibile de 100%. Se consideră că riscul de "reject" exte zero.
Ce poți face pentru ca zâmbetul tău să fie unul de invidiat de cei din jur sau de prieteni? Ce poate face ]n acest moment estetica și cosmetica dentară pentru tine? AirFlow, albire dentară, fațete și coronale integral ceramice sau corone de ceramică pe suport de zirconiu, cam la asta se rezumă estetica dentară...
Care sunt avantajele coroanelor ceramice pe suport de zirconiu? Îmbină rezistenta sistemelor clasice metalo-ceramice cu estetica sistemelor moderne integral ceramice. Din aceasta cauză coroanele/punțile de ceramică pe suport de zirconiu pot fi folosite și în zona laterală dar sunt indicate mai ales în zona frontală, având o estetică foarte apropiată de a dinților naturali. Corectează defecte de formă și culoare care nu pot fi rezolvate prin obturații, iar făcute pe toată zona frontală refac zâmbetul mult dorit.
Tratamentele stomatologice de terapie dentară sunt probabil cele mai des cerute și efectuate manopere stomatologice, dar ce înseamnă "terapie dentară"? simplu: obturații (plombe) de orice volum și în orice zona a unui dinte sau tratamente complete endodontice (scos de nerv).
Când trebuie făcută o obturație?
Ce înseamnă "chirurgie" orală stomatologică? Să încercăm să spunem altfel: extracții dentare, extracții de resturi radiculare (rădăcini), dinți fracturați, molari de minte în diferite stadii ale erupției, rezecții apicale, operații parodontale în câmp deschis cu adiție de substanțe regenerative, chiuretaje subgingivale, implanturi dentare, operații de adiție osoasă sau sinus lift....
Dinții sunt considerați pierduți sau trebuie extrași dacă:
Care este momentul cel mai bun și de ce este bine să vi cu copilul la dentist? Vrei ca copilul tău să aibă dinții de lapte sănătoși, să nu apară dureri nedorite iar dinții definitivi să fie frumoși, sănătoși și corect aliniați?
Pedodonția sau stomatologia pediatrică acoperă toate tratamentele stomatologice care se fac la copii atâta timp cât vorbim de dentiția deciduală/temporară, până în jurul vârstei de 14 ani și cuprinde periaje dentare, fluorizări locale, sigilări de șanțuri și fosete, obturații cu cimenturi ionomere care eliberează fluor ulterior, extracții dinți de lapte.
Ce înseamnă "protetică" dentară? Dacă aș spune pivoți, coroane și punți metalo-ceramice, coroane și punți de ceramică pe suport de zirconiu, integral ceramice sau ceramică presată, proteze acrilice parțiale și totale clasice sau pe sisteme speciale (capse, magneți, culise), coroane pe implanturi dentare, aș spune de fapt "protetică fixă și mobilă".
Timpul de realizare a unei coroane sau punți pe dinții naturali este de 7-10 zile și este nevoie de 2 ședințe, la care se adaugă dacă este cazul perioada pentru realizarea tratamentelor endodontice pe rădăcini sau pentru realizarea pivotului în cazul dinților cu distrugere coronară mare.
Ce este ortodonția și cu ce se ocupă? Ce probleme stomatologice se pot rezolva sau cu ce ajută un tratament ortodontic indiferent de vârsta la care se face? Care sunt etapele unui tratament ortodontic?
Ortodonția este acea ramură/specialitate din stomatologia modernă care se ocupă cu tratamentul defectelor de poziție sau de erupție a dinților. Aceste defecte pot fi minore, care nu produc efecte vizibile în timp sau mari și care vor produce sigur probleme odată cu trecerea anilor sau îngreunează alte tratamente, plus cele mai des întâlnite, să fim corecți, care sunt de ordin estetic.
Bruxismul afectează aproximativ 25% din populație (în creștere ușoară în ultimii ani) în diferite grade și este o tulburare caracterizată prin scrâșnitul dinților noaptea în timpul somnului. Are ca efect în timp tocirea suprafețelor dentare cu apariția de zone de uzură, apariția leziunilor de colet, sensibilitate accentuată la stimuli termici și durere permanentă a musculaturii masetere (masticatorii) și afectarea articulației temporo-mandibulare (dureri, zgomote...).
Simptomele cele mai frecvente ale bruxismului sunt:
Ce este "terapia dentară" sau "odontoterapia restauratorie"? Este acea parte din tratamentele stomatologice generale care se ocupă cu obturarea (plombarea) cariilor de pe dinții frontali sau de pe dinții laterali, folosind materiale compozite fizionomice (estetice) sau cimenturi ionomere de sticlă semi-fizionomice dar foarte rezistente.
Produsele folosite de mine sunt ale companiei GC - Japonia:
Tehnica protezării fixe pe mai multe implanturi dentare, cunoscută ca “All on 4” sau “All on 6” a fost inventată în anii '80 și se bazează pe principii apărute și acceptate încă din anii ’60. După anii 2000 s-au adus multe îmbunătățiri acestui protocol, la ora actuală majoritatea producătorilor dezvoltând sistemele proprii bazate pe acest principiu și care au diferite denumiri.
Sistemul este bazat pe inserarea a minim 4 sau ideal 6 implanturi în locuri specifice, pentru a crea o bază de susținere trapezoidală care să permită atașarea ulterioară a unei punți fixe fixată cu șuruburi (sistem tip "multi-unit") ce poate conține de la 10 la maxim 12 dinți realizați în etapa finală protetică.
Detartrajul cu ultrasunete și periajul dentar profesional sunt cele mai simple și eficiente proceduri stomatologice de profilaxie și curățare a dinților de tartru (piatră), colorații sau pete de la fumat, cafea și alte alimente. Este complet ne-invazivă, nedureroasă (doar ușor neplăcută) și este recomandată tuturor persoanelor cel puțin o dată pe an, pentru eliminarea tartrului supra și subgingival acumulat, prevenirea apariției sau accentuării afecțiunilor gingivale și eliminarea colorațiilor și petelor de pe dinți.
Cea mai folosită tehnică de detartraj este cea cu ultrasunete, foarte rar se folosește cel manual și atunci în completare, și poate fi urmată de o curățare cu sistem air-flow dacă există colorații persistente, iar la final un periaj profesional pentru zonele greu accesibile distale.
Coroanele de ceramică pe suport zirconiu oferă o estetică deosebită, foarte aproape de natural și o rezistență apropiată de a dintelui natural, astfel îndeplinind cele mai înalte cerințe ale pacientului, deoarece poate realiza o lucrare protetica fixă estetică rezistentă fără clasicul suport metalic.
Care sunt avantajele unei coroane ceramice pe suport zirconiu?
Sistemele AirFlow (profijet) folosesc un jet foarte fin dar de mare putere de apă, aer și particule abrazive (bicarbonat de sodiu, carbonat de calciu...) care permite eliminarea petelor sau depunerilor persistente care colorează orice suprafață a dinților naturali, coroane, implanturi dentare chiar și din zonele greu accesibile (la gingie, interdentar)
Sistemul este folosit cel mai bine după detartrajul cu ultrasunete pentru a obține suprafețe perfect curate și fără nici un fel de colorații. Sistemul pe care u îl folosesc este Kovo AirFlow PROPHYflex 4 și poate fi folosit cu succes pentru îndepărtarea oricăror depuneri persistente de pe suprafața dinților pentru că nu produce nici un fel de atac asupra smalțului dentar sau gingiilor, indiferent de puterea la care este folosit.
Operațiile de chirurgie parodontală în câmp închis sau deschis (cu lambou), acoperă toate intervențiile care au loc la nivelul gingiilor afectate de inflamații cronice pentru a limita viteza de evoluție sau ideal pentru a stopa evoluția afecțiunilor din boala parodontală cronică (parodontoză), în diferite stadii de evoluție
Chiuretajul gingival și sub-gingival (în câmp închis) prin care se realizează curățarea/eliminarea completă a țesuturilor care au fost afectate ireversibil, pentru a încerca stoparea avansării bolii din stadiul respectiv. În general prin aceasta procedură se realizează îndepărtarea profundă a depozitelor de tartru dar și a țesuturilor moi afectate care întrețin inflamația, suplimentar se pot folosi diferite substanțe cu rol debridant (eliminare a țesuturilor moi afectate), cum este Pesisolv.
Fațetele ceramice sunt învelișuri subțiri realizate pe suport de ceramică presată, care se aplică doar pe fața exterioară vizibilă a dinților și pe muchiile incizale, în special la dinții frontali superiori și inferiori, refăcându-le fizionomia mult visată (sunt echivalența unghiilor false acrilice...). Zona recomandată este zona canin-canin, cu posibilitatea de extindere și pe zona premolarilor.
Fiecare fațetă este unică ca formă, culoare și corectează estetic dinții deteriorați, fie că este vorba carii, fracturi, diastemă (strungăreață), ciobituri, colorații persistente sau permanente, muchii abrazate (tocite) și în unele limite se pot corecta chiar și probleme de poziție a dinților.
Citește mai mult: Fațete integral ceramice (ceramică presată)
Tratamentele endodontice acoperă succesiunea de tratamentele mecanice, medicamentoase și la final de obturarea definitivă a tuturor canalelor de la nivelul rădăcinilor dinților.
Tratamentul endodontic de canal (popular cunoscută ca scosul nervului) se face dacă:
În majoritatea cazurilor dinții în timp își modifică culoarea datorită infiltrării superficiale a porilor de la suprafața smalțului cu diferite substanțe din alimente care colorează, precum: cafeaua, nicotina (din țigările clasice sau cele electronice), vinul roșu, ceaiul (mai ales cel negru sau verde), ciocolata... toate dau o tentă gălbuie sau chiar maronie.
Gelurile de albire folosite în tratamentele de albire oxidează și îndepărtează aceste colorații organice și redau strălucirea și albul natural al dinților. Structura dentară rămâne neafectata sau poate doar puțin afectata dar reversibil, deoarece gelurile de albire profesionale (autorizate pentru folosire în stomatologie) interacționează doar cu substanțele organice infiltrate în smalț și nu au capacitatea de a afecta substanțele anorganice (smalțul) dacă sunt folosite corect mai ales ca timp de expunere la ele și frecvență a folosirii.
Proteza acrilica este metoda convențională de protezare în cazul edentației totale. Aceste proteze au rolul de a reda parțial funcționalitatea și complet aspectul estetic, fiind o soluție pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților care au pierdut dinții naturali și la care altă soluție mai modernă nu este posibilă.
Proteza totală convențională este realizată dintr-o bază acrilica dura roz, și un set complet de dinți falși, din material acrilic sau ceramică. Protezarea oferă beneficii multiple: pacienții pot mesteca mult mai bine și alimente mai diverse, se îmbunătățește fonația, proteza reprezintă un suport pentru buze și obraji, eliminând efectul specific de îmbătrânire al pacienților fără dinți, și redă încrederea și zâmbetul pacienților.
Coroana metalo-ceramică este soluția ideală recomandată în cazul în care dintele a suferit o pierdere semnificativa de volum din structură (peste 30%) sau dacă dintele are tratament endodontic de canal de mai mult de 3-4 ani. Oferă aspectul natural al dintelui, iar în cazul respectării regulilor de igienă și profilaxie dentară poate avea o durată de viață de peste 10 ani.
Ce este coroana metalo-ceramică total fizionomică? Coroana metalo-ceramică este compusă din două părți. O structură de rezistență internă metalică și un strat exterior estetic din ceramică, care îl acoperă complet pe toate suprafețele vizibile. Coroana este fixată prin cimentare pe bontul protetic dentar natural sau mixt rezultat prin realizarea unui pivot, astfel încât doar partea estetică acoperită de ceramică să fie vizibilă.
Extracția dentară urmărește îndepărtare completă a unui dinte distrus care produce procese patologice locale sau loco-regionale care nu mai pot fi rezolvate prin alte tratamente stomatologice conservative (tratamente endodontice, coroane dentare). O extracție dentară poate fi simplă (de dorit) sau chirurgicală, atunci când este nevoie de intervenții la nivelul gingiei sau osului.
Extracția dentară este indicată atunci când:
Operațiile de chirurgie orală pentru extracția molarului de minte, parțial erupt sau inclus complet în os sunt intervenții care se realizează des în ultima perioadă, cauza fiind erupția defectuoasă la generațiile mai tinere și poziționările anormale. Molarii de minte sunt mai ușor de extras, în general, atunci când pacientul este mai tânăr (18-20 de ani), deoarece rădăcinile lor nu sunt complet formate, osul este mai moale și exista mai puține riscuri pentru structurile vecine.
De ce trebuie extrași molarii de minte?
Operația de rezecție apicală constă în îndepărtarea chirurgicală a zonei apicale (vârful rădăcinilor) a dinților care suferă infecții sau procese inflamatorii cronice și care nu mai pot fi tratați pe cale endodontică, împreună cu toată zona afectat din jurul lor (os, chisturi).
Prin operația de rezecție apicală se elimină și tratează: