Ce înseamnă "chirurgie" orală stomatologică? Să încercăm să spunem altfel: extracții dentare, extracții de resturi radiculare (rădăcini), dinți fracturați, molari de minte în diferite stadii ale erupției, rezecții apicale, operații parodontale în câmp deschis cu adiție de substanțe regenerative, chiuretaje subgingivale, implanturi dentare, operații de adiție osoasă sau sinus lift....
Dinții sunt considerați pierduți sau trebuie extrași dacă:
- sunt cariați sau fracturați mult sub nivelul gingiei,
- au fracturi care sunt propagate mult pe rădăcină,
- au suferit abcese în mod repetat care au distrus osul,
- prin poziția lor creează probleme dinților vecini.
Molarii de minte trebuie extrași dacă:
- sunt cariați și nu pot fi obturați ușor,
- se inflamează în mod repetat și creează disconfort,
- creează presiune pe dinții vecini,
- apare limitarea deschiderii gurii, mai ales dimineața.
Operația cu lambou (chiuretaj în câmp deschis) este soluția o soluție mai radicală, este indicată când pungile au o adâncime medie spre mare (peste 5 mm); această procedură constă în îndepărtarea tuturor țesuturile afectate și permite o bună reatașare a mucoasei prin folosirea de substanțe regenerative (Emdogain). Majoritatea pacienților care au fost diagnosticați cu parodontită moderată până la severă trebuie să urmeze această procedură.
Pentru toate intervențiile de chirurgie orală sau implantologie există posibilitatea folosirii A-PRF sau I-PRF.